Oman | Misfat Al Abriyeen, sat-oaza din muntii Hajar – excursie de o zi din Muscat
La cateva ceasuri de Muscat, acolo unde drumul incepe sa urce cu o rabdare invincibila spre munti, se afla Misfat Al Abriyeen, unul dintre cele mai frumoase sate traditionale din Oman. Mic ca suprafata, dar vast prin ceea ce dezvaluie calatorului insetat de simplitatea vietii, acesta impresioneaza prin echilibru si autenticitate, oferind o imagine rara a unei lumi care si-a pastrat firescul - pare mai degraba rezultatul unei intelegeri tacite dintre natura si locuitorii sai, decat o simpla asezare omeneasca.
Pentru cei care isi incep calatoria in Muscat, am pus informatii utile in articolele Oman | O calatorie culinara in sultanat si un popas la cel mai renumit restaurant din Muscat si Oman | Unde sa te cazezi in Muscat: cea mai buna zona pentru vizitarea obiectivelor turistice
Misfat Al Abriyeen nu se dezvaluie dintr-o privire, ci se lasa descoperit treptat. Case din lut, in nuante de ocru, par asezate unele peste altele, de parca satul a crescut organic. Stranse unele intr-altele ca si cum s-ar apara de timp, acestea pastreaza urmele unei vieti ordonate de ritmuri simple: apa care curge prin falaj, pasii rari ai localnicilor, umbra curmalilor care se muta incet de pe un zid pe altul. Nimic nu cere atentie. Si totusi, fiecare colt isi impune prezenta.
Privindu-le din anumite unghiuri, unele alei m-au dus cu gandul la un sat medieval italian de deal. Distinctia o faceau insa terasele verzi de curmali si smochini, apa care curgea neintrerupt prin falaj si lumina aspra care decupa fiecare colt al satului cu o precizie imposibil de regasit in peisajele europene.
Terasele verzi sunt, poate, cel mai surprinzator element al peisajului. Sustinute de ziduri de piatra si irigate prin falaj (aflaje), acestea aduc o prospetime neasteptata intr-un decor, altfel, arid. Apa curge constant prin canalele inguste, distribuita cu grija catre fiecare gradina, intr-un echilibru care pare neschimbat de secole.
Ce este un falaj? Un sistem de irigatii cu o vechime milenara care colecteaza apa subterana sau de suprafata si o transporta prin canale (subterane sau de suprafata) in scopuri menajere și agricole. Sit al Patrimoniului UNESCO, joaca un rol activ si astazi, reprezentand un exemplu remarcabil de peisaj viu si functional- aproximativ 3.000 de astfel de sisteme sunt inca in uz in Oman.
Originile acestui sistem de irigatii ar putea data din anul 500 d.Hr., insa dovezile arheologice arata ca astfel de sisteme existau in aceasta zona extrem de arida inca din anul 2500 i.Hr.
Atmosfera satului este linistita. Sunetele sunt putine: pasi pe piatra, apa care curge, vantul printre frunzele de palmier. Lipsa aglomeratiei si a zgomotului creeaza senzatia unui loc suspendat in timp, unde vizitatorul nu este invitat sa consume experiente, ci sa observe, sa incetineasca pasul si sa fie prezent.
Ce poti face intr-o excursie de o zi in Misfat Al Abriyeen
Cateva ore in Misfat Al Abriyeen sunt suficiente pentru a descoperi esenta acestui sat de munte, fara graba si fara un program rigid. Totul incepe cu o plimbare lenta prin sat, pe potecile inguste care serpuiasc printre casele vechi din chirpici si piatra. Aleile acoperite, scarile din piatra si pasajele umbrite te invita sa te ratacesti intentionat, sa cobori si sa urci fara o tinta precisa, lasand locul sa se dezvaluie treptat.
Drumetiile usoare prin plantatiile de curmali sunt o continuare fireasca a plimbarii prin sat. Traseele urmeaza cursul falajului si trec printre terasele agricole inca lucrate de localnici, unde cresc curmali, banani si alte plante care dau zonei o prospetime neasteptata. Mersul este usor, pe poteci bine batatorite, iar sunetul constant al apei insoteste fiecare pas.
Pe parcurs vei descoperi mai multe puncte de belvedere, de unde satul si imprejurimile se vad in toata complexitatea lor. De sus, terasele par desenate cu grija pe versant, iar contrastul dintre verdele vegetatiei si stanca arida a muntilor este cu atat mai impresionant. Lumina diminetii sau a apusului transforma aceste locuri in puncte ideale pentru fotografie sau pur si simplu pentru cateva momente de contemplare.
La intrarea in sat exista o harta cu punctele de interes si traseele marcate, identificate prin steaguri portocalii, albe si rosii. Traseul principal, W9, traverseaza partea istorica a satului si continua de-a lungul wadi-ului, urmand cursul falajului printre terasele agricole. Pe drum vei descoperi alei vechi, puncte de belvedere, ruine de turnuri si zone umbrite de palmieri.
Exista si variante mai scurte sau mai solicitante, precum W9a (scari abrupte si inguste) sau W9c (plimbare usoara prin gradini si wadi). Cei mai experimentati pot incerca drumul spre Castelul Rogan, un traseu abrupt si nemarcat. Daca ai timp, poti merge pana la o mica oaza cu bazine naturale sau poti parcurge doar o portiune din traseu, suficienta pentru a simti atmosfera locului.
Sfaturi de siguranta pentru drumetii
Ia cu tine suficienta apa, chiar daca traseele nu sunt foarte lungi! Caldura poate deveni apasatoare, mai ales la pranz. Incaltamintea este esentiala: poarta pantofi de drumetie sau adidasi cu talpa buna, deoarece potecile sunt pietroase, iar scarile pot fi alunecoase.
Cel mai bun moment pentru plimbare este dimineata devreme sau spre finalul zilei, cand lumina este mai blanda si temperaturile mai suportabile. Evita orele de pranz, mai ales in lunile calde. Pastreaza traseele marcate si nu te aventura pe drumuri nemarcate fara experienta sau informare prealabila.
Cum ajungi la Misfat Al Abriyeen
Misfat Al Abriyeen este situat in muntii Hajar, la aproximativ doua ore de Muscat. La doar 7 km se afla Al Hamra, iar la 55 km Nizwa, unul dintre cele mai importante orase istorice din Oman.
Cea mai flexibila varianta de transport este masina inchiriata. Drumurile sunt bine intretinute, iar accesul pana in sat se face pe asfalt, fara a fi nevoie de un vehicul 4x4. Inchirierea unei masini iti permite sa te opresti ori de cate ori vrei pentru fotografii sau pauze, mai ales pe portiunile de drum care serpuiesc prin munti.
Prilejuita de o excursie de o zi din Muscat, vizita in Misfat Al Abriyeen a devenit o incursiune intr-o lume care a refuzat graba si modernitatea, preferand permanenta, echilibrul si continuitatea. Drumul este o experienta in sine. Pe masura ce urci spre zona montana, serpentinele se succed, iar privelistile devin tot mai spectaculoase. Merita sa faci cateva opriri pentru a admira vaile adanci, satele risipite pe versanti si contrastul puternic dintre stanca arida si petele de verdeata care apar pe neasteptate.
Daca iti planifici traseul cu grija, calatoria poate fi completata perfect cu popasuri in Nizwa si in Al Hamra.
Vizitata intr-o zi de vineri, Nizwa dezvaluie una dintre cele mai autentice experiente din tara: celebra piata de capre, un ritual saptamanal care aduna localnici din satele din jur, veniti sa vanda, sa negocieze si sa socializeze, asa cum se intampla de generatii. Am povestit pe larg aceasta experienta in articolul Oman| Nizwa, intr-o excursie de o zi din Muscat. De ce sa iti planifici vizita intr-o zi de vineri
O masina cu sofer este o optiune de luat in calcul. A fost si varianta aleasa de noi in acesta vacanta. Datele de contact ale soferului-ghid le-am pus in acest Ghid de calatorie Oman. 10 intrebari si raspunsuri pentru o vacanta reusita
Sfaturi utile pentru vizita
Odata ajuns, este important sa stii ca strazile din sat sunt extrem de inguste- sub nicio forma nu este recomandat sa te aventurezi cu masina in sat. Lasa masina in parcarea amenajata la intrare, singurul loc potrivit pentru acest lucru!
Daca te abati de la drumul principal care urca si alegi una dintre stradutele laterale, vei descoperi intrari inguste, pasaje acoperite, porti vechi si trepte serpuitoare. Toate acestea te vor cobori, mai devreme sau mai tarziu, catre falajul care curge sub sat, inconjurat de o vegetatie surprinzator de bogata pentru acest colt de lume. Nu lua bagaje mari cu tine, deoarece satul este format exclusiv din poteci inguste si scari vechi, unele dintre ele abrupte!
In varful satului sunt toalete publice, un detaliu util de stiut inainte de a porni la pas pe alei.
Cea mai buna perioada pentru a vizita Misfat Al Abriyeen este intre lunile octombrie si aprilie, cand temperaturile sunt mai blande si plimbarile prin sat sau pe traseele de drumetie sunt mai placute. In lunile de vara, caldura poate deveni greu de suportat, mai ales la pranz.
Imbracamintea trebuie sa fie lejera, iar incaltamintea confortabila, cu talpa buna, este esentiala, avand in vedere potecile pietroase si scarile abrupte.
Pentru o vizita relaxata, aloca cel putin doua-trei ore daca vii intr-o excursie de o zi. Daca alegi sa ramai peste noapte, vei avea ocazia sa simti cu adevarat linistea satului, mai ales seara si dimineata devreme.
Concluzie
Misfat Al Abriyeen merita inclus intr-un itinerar prin Oman pentru ca ofera o perspectiva autentica asupra vietii traditionale din aceasta tara. Este genul de loc care completeaza perfect experienta urbana din Muscat sau peisajele dramatice ale desertului, adaugand profunzime si context calatoriei.
Ce mi-a ramas cel mai mult in minte, este linistea. In Misfat Al Abriyeen ajung destul de putini turisti, iar plimbarea prin sat iti da adesea senzatia unei calatorii inapoi in timp. Printre casele vechi se intind mici plantatii de banani, curmali si alte plante care dau satului o nota de verdeata surprinzatoare pentru aceasta zona a Omanului.
Aceasta excursie este potrivita celor care cauta mai mult decat obiective bifate pe harta: calatorilor curiosi, pasionati de drumetii usoare, fotografie sau cultura locala, dar mai ales celor care apreciaza locurile simple, in care frumusetea vine din echilibru si autenticitate.
Iti multumim ca ai citit acest ghid de calatorie publicat pe O Mie si Una de Calatorii, blog de travel dedicat destinatiilor autentice, experientelor locale si vacantelor bine documentate. Ne dorim ca fiecare articol sa iti ofere informatii utile, recomandari verificate si inspiratie reala pentru calatorii reusite, indiferent de destinatie.
Poate te intereseaza si:
China | Ghid de calatorie China. 3 aspecte pe care sa le ai in vedere inainte de a pleca in vacanta
Pentru continut suplimentar despre calatorii, ghiduri video si povesti din jurul lumii, te invitam sa ne urmaresti pe canalele noastre de social media. Pe YouTube gasesti materiale video din destinatiile noastre, pe Instagram impartasim fotografii si idei de vacanta, iar pe Facebook publicam constant articole noi si informatii de travel actualizate.
Daca planifici o vacanta si ai nevoie de sfaturi personalizate, itinerarii sau recomandari de destinatii, nu ezita sa ne contactezi. O Mie si Una de Calatorii este aici pentru a te ajuta sa calatoresti informat, relaxat si fara compromisuri.




