Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Belgia | Secretele medievale din Bruges: un Ghid pentru calatorii curiosi

Belgia | Secretele medievale din Bruges: un Ghid pentru calatorii curiosi

Strazi pietruite, serpuind printre cladiri cu fatade medievale si canale care oglindesc cerul cu aceeasi rabdare, de secole. Bruges. Un loc unde timpul pare ca s-a oprit, iar fiecare pod de piatra este o punte intre trecut si prezent.

Sunetul clopotelor din turnul Belfort si gustul ciocolatei pe care ai savurat-o in micile pravalii iti vor aminti de oras mult timp dupa ce ai plecat. Da, da: Bruges este un loc care nu cere sa-l retii, dar pe care nu-l uiti.

E impresionant datorita istoriei sale fascinante, insa iti trebuie ceva vreme ca sa-l poti intelege deplin. Niste calugari din Gent s-ar fi refugiat in Bruges in 851, pentru a evita vikingii, aceasta fiind prima data cand numele sau apare in cartile de istorie. 

Bruges ar putea fi o derivare a cuvantului nordic vechi pentru „dig” sau „punct de debarcare” (germanicul „brugjo” are un sens similar). Baldwin I, primul conte de Flandra, a sosit in regiune în jurul anului 863 si, impreuna cu sotia sa Judith, s-au stabilit in Piata Burg. Numele „Burg” provine in mod clar din cuvântul olandez pentru castel „burcht”, dar inseamnă si „centru al satului”. Descendentii sai au continuat sa construiasca dinastia contelui, cu Bruges ca centru al puterii si capitala a comitatului Flandra.

Orasul are o legatura speciala cu marea. La urma urmei, apa a jucat un rol crucial in crearea sa. O limba de nisip a servit drept bariera naturala si o serie de paraie s-au intalnit pentru a forma raul Reie, cel care i-a oferit o legatura naturala cu Marea Nordului. 

Datorita prezentei Contilor de Flandra, locatiei favorabile si legaturii cu marea, la inceputul Evului Mediu, Bruges a evoluat, devenind un important oras portuar si comercial international.  Faimoasa panză flamanda (tesătură de lana prelucrata) a oferit un impuls economic incepand cu secolul al XI-lea, atragand o multime de negustori, iar populatia a crescut rapid.

In vremea Imperiului Roman, in mica asezare situata de-a lungul unui canal de maree, chiar la nord de centrul orasului de astazi, locuitorii isi castigau existenta din pescuit, cresterea vitelor, extragerea turbei si a sării -ramasitele a două ambarcatiuni navigabile din secolul al III-lea dovedesc faptul ca aici exista un port modest. Fosta asezare de pescari si fermieri este astazi un loc vibrant, cunoscut pentru canalele sale pitoresti si arhitectura gotica impecabil conservata. Canalele care odinioara serveau transportului de sare si turba sunt astazi in artere turistice ce permit barcilor de agrement sa plimbe vizitatorii catre inima orasului.

Spiritul de port ramane: Bruges continua sa fie un loc al tranzitului cultural si artistic, un oras al amintirilor pastrate in piatra, apa si povești transmise din generatie in generatie. Astăzi, Bruges nu este doar un muzeu viu al Evului Mediu, ci si o destinatie care imbina istoria, frumusetea naturala si atmosfera speciala ce lasa amprente adanci in sufletul celor care il viziteaza.

Cand negustorii italieni au ales Bruges ca baza fixa ​​pentru comertul lor maritim, la sfarsitul secolului al XIII-lea, negustori din toata Europa le-au urmat exemplul,  stabilindu-se in oras. Prima bursa de valori din lume a fost infiintata in Bruges, in aceasta perioada. In secolul al XIV-lea, Bruges se putea considera unul dintre cele mai importante centre comerciale din nord-vestul Europei. In secolul al XIV-lea, curtea burgunda s-a legat de comitatul Flandra printr-o casatorie vicleana de convenienta, iar ducii de Burgundia, cunoscuti pentru gustul lor rafinat, au fost incantati sa stea in Bruges, dand orauslui un nou impuls. Secolul al XV-lea a fost o perioada de prosperitate fara precedent. Nobilii si familiile distinse au urmat exemplul ostentativ al curtii burgunde- s-au mutat in conacele maiestuoase ale orasului si au cheltuit averi pentru decorarea resedintelor lor. Renumit pentru productia de bunuri de lux, orasul a fost ridicat la rangul de centru al comertului international. Boom-ul economic a luat sfarsit in 1482, după moartea ducesei Maria de Burgundia, iar Anvers a devenit noua metropola comerciala a Tarilor de Jos.

Alimentat de diferentele religioase si politice, cu secole de razboaie si schimbari de putere, apartinand succesiv imperiilor: spaniol, austriac, francez si olandez, Bruges este mandru de bogata sa istorie si de statutul de a fi inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Locuri emblematice te farmeca instantaneu.

Burg (Burg Square)

Grandioasa si marginita de cladiri monumentale, Market Square este inima orasului, in vreme ce Burg (Burg Square) este sufletul sau. Timp de secole, aceasta a fost centrul puterii in Bruges-administratia orasului ocupa inca Primaria gotica din secolul al XIV-lea.

Cladirile ce o marginesc au fost construite de-a lungul secolelor si reflecta stilul de constructie al epocii lor. De la Basiliek van het Heilig Bloed (ridicata la statutul de Bazilica in 1923, este importanta pentru numeroasele opere de arta valoroase, legate in principal de venerarea relicvelor Sf Sange- aici sunt pastrate mai multe opere de arta valoroase, piese de top din Flandra, cum ar fi Marele Altar al Sf Sange, realizat de argintarul Jan Crabbe in 1614, dar si pentru decoratiunile sale neogotice de la sfarsitul secolului al XIX-lea), trecand de Brugse Vrije (cladirea a functionat ca si curte de justitie intre 1795 si 1984, astazi aici se afla arhiva orasului) si pana la Decanat, pare un ghid arhitectural, reunit intr-o singura piata.

Beguinajul Princier Ten Wijngaarde (Begijnhof /Beguinage)

Fondat in 1245, astazi parte din Patrimoniul Mondial, acest loc autentic a fost centrat timp de secole pe un stil de viata senin: casa beguinelor, femei laice emancipate, duceau o viata pioasa si celibatara in cladirea cu fatade albe, fara a depune juraminte monahale, insa. Astazi, este casa maicuțelor ordinului Sf. Benedict.

Candva o comunitate istorica inchisa, aceasta este o oaza de serenitate. Casutele albe, curtea interioara plina de narcise (primavara), copacii batrani si tacerea impusa fac din acest loc o evadare magica de la agitatia orasului. Opreste-te sa-i savurezi linistea!

Localizare: se afla chiar langa Minnewater Program de vizitare: 07:30-18:30. Intrare libera. 

Cartierul Hanseatic

Din secolul al XIII-lea pana in secolul al XV-lea, Bruges a fost centrul comercial intre orasele hanseatice din nordul indepartat, Anglia si Germania, si principalele centre comerciale din Franta, Spania si Italia.

Aici poti vedea „Oude Beursplein” (Piata Veche a Bursei de Valori). In Evul Mediu, aceasta era centrul tranzactiilor financiare, Wall Street-ul vremii sale. Aici avea loc tranzactionarea la nivel inalt. Aici familia Ter Beurse a condus un han care era centrul schimbului valutar. Numele lor s-a raspandit in intreaga lume: „beurs” inseamna „bursa de valori”.

Stoofstraat si Statuia "Sint-Joris en de draak

O strada ingusta, pavata leaga doua strazi mai mari, oferind o perspectiva foto-perfecta. De ce este un loc deosebit? Pare o capsula a timpului: cu case vechi, dar atractia principala este statuia mica a Sfantului Gheorghe si a dragonului, montate pe peretele unei cladiri. E un loc perfect pentru a simți Bruges-ul medieval.

Morile de Vant Sint-Janshuismolen si Canalele de Est

Morile Sint-Janshuismolen si Koeleweimolen, doua mori de vant de lemn inca functionale, ofera o priveliste superba asupra partii mai putin explorate a orasului. Poti face o plimbare linistita de-a lungul canalului (Rega Reie) care inconjoara centrul vechi, departe de aglomeratie, pentru a admira arhitectura traditionala

Biserica Sint-Jacobskerk si Cartierul Sfintei Fecioare Maria

O biserica istorica ce gazduieste o colectie impresionanta de arta religioasa

Muzeul Folklorului (Volkskundemuseum)- o colectie de case mici care recreeaza viata locala din secolul al XIX-lea

Curtea interioara a Casei Arentshuis

Curtea da direct in canalul Groenerei si ofera una dintre cele mai frumoase privelisti asupra Podului Saint Bonifacius (Sint-Bonifaciusbrug), fara a fi nevoie sa stai pe podul aglomerat.

Cea mai bună perioada pentru vizita?

Primavara (aprilie–iunie) si inceputul toamnei (septembrie–octombrie) sunt ideale: vreme placuta, lumina perfecta pentru fotografii si mai putina aglomeratie comparativ cu lunile de vara. Iarna, orasul are un farmec aparte datorita decoratiunilor si targurilor de Craciun.

Transport si accesibilitate

Centrul vechi este compact si se viziteaza foarte bine pe jos, bicicleta este o alternativa excelenta pentru zonele periferice, iar plimbarile cu barca pe canale ofera perspective inedite asupra orasului. Transportul public exista, dar majoritatea atractiilor sunt localizate astfel incat poti merge pe jos pentru a le vedea.

Cea mai buna zona pentru cazare

Cazarea in centrul istoric permite acces rapid la principalele atractii. Hotelurile mici si pensiunile ofera mai mult farmec local.

Noi am stat la Mansion9Bruges ( 15 minute de mers pe jos de Turnul-clopotnita Belfort van Brugge)

Cum ajungi ieftin si rapid din Romania la Bruges?

In primul rand, indreapta-ti atentia catre Bruxelles! WizzAir are zboruri din Bucuresti, Craiova, Cluj, Iasi, Suceava ( din 16 decembrie), Timisoara. Vei ateriza pe aeroportul Charleroi. De aici, cu shutlte Flibco vei ajunge in gara Brusselles-Midi intr-o ora. Pretul unui bilet: 19.99 €/sens sau  29.05 €/dus-intors. 

Apoi, cea mai rapida modalitate de a calatori de la Bruxelles la Bruges este calatoria cu trenul. Trenurile pleaca frecvent de la gara Bruxelles-Midi la Gara Bruges de pe Stationsplein, in inima orasului.

  • Gara Brusselles-Midi care se afla la aproximativ 25 de minute de mers pe jos din centrul orasului (poti lua metroul -liniile 2 si 6 pana la statie sau tramvaiul -liniile 3, 4 si 51 pana la statia din apropiere, pe Rue Couverte.

  • Gara din Bruges este bine deservita de reteaua locala de autobuze si de taxiuri, desi majoritatea atractiilor din centrul orasului se afla la cativa pasi.

    • Durata calatoriei: aproximativ 1 – 1,5 ore

    • Cost: de la 10 euro/sens

Flixbus are curse directa din Brusselles‑Midi/Gara du nord la Bruges. Durata calatoriei: 1:20 / 2 ore, iar pretul unui bilet orneste de la 40 lei/sens.

Daca vii cu masina, ia in calcul parcarile de tip Park & Ride la marginea orasului, apoi autobuz sau pe jos spre centrul istoric. De exemplu: P+R Waggelwater sau P+R Steenbrugge. 


 

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. E o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Daca-mi lasi o intrebare in rubrica pentru comentarii (de mai jos), iti voi raspunde cu drag. In plus, cand te intorci din vacanta, astept impresii.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Belgia | Cel mai vechi han din Bruges: Café Vlissinghe, restaurantul care scrie istorie din 1515

Belgia | Cel mai vechi han din Bruges: Café Vlissinghe, restaurantul care scrie istorie din 1515

Polonia | Gdansk - istoria poloneza reinventata in stil urban

Polonia | Gdansk - istoria poloneza reinventata in stil urban