Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Cazare in Breb (Maramures): Casa Bozai, locul unde intalnesti ospitalitatea maramureseana, iar bucatele sunt dupa pofta oaspetilor

Cazare in Breb (Maramures): Casa Bozai, locul unde intalnesti ospitalitatea maramureseana, iar bucatele sunt dupa pofta oaspetilor

Ce m-a facut sa ma indragostesc de Breb, ti-am spus aici. Ti-am dat si doua idei de cazare, iar acum am gasit ragaz sa scriu si cateva randuri. Despre fiecare in parte. Ca sa intelegi de ce ti le-am recomandat, zic.

Ce mi-a placut la Casa Bozai ? Faptul ca membrii unei familii: Ileana, Ion, Țuțica si Petre ne-au oferit un exemplu despre cum ar trebui sa fie conceput turismul rural la noi in tara: de la cazare la mancare sanatoasa si ospitalitate. Sarcinile sunt impartite, asa ca fiecare stie ce are de facut. Si face bine ceea ce face. Oamenii acestia faini au deschis inainte de pandemie pensiunea numita simplu: Casa Bozai, caci aici ei traiesc si muncesc. Le-au trecut pragul oaspeti din tara, dar si din multe colturi ale lumii si sunt bucurosi sa constate ca acestia revin. Ba mai mult, recomanada pensiunea si la prieteni.

Cele 5 camere sunt pregatite zilnic pentru oaspeti de Țuțica. Simple, decorate dupa specificul local: cu stegare, cuverturi si fete de perna inflorate, acestea sclipesc de curatenie. Fiecare camera are baie proprie cu dus.

Multe tesaturi si cergi din casa sunt de la bunica si mama Ilenei. Si ei ii place sa coase. Ne-a aratat cu bucurie prima camesa facuta de ea acum mai bine de 30 de ani (avea 16 ani pe atunci), dar si camesa pe care a purtat-o cu mandrie la Paris la expozitia artistului contemporan Mircea Cantor, cel ce a reusit sa uneasca intr-un tablou supradimensionat 60 de camesi din Maramu” peste care au fost suprapuse funii cusute. Niciuna nu se compara, zice ea, cu camesa mamei sale, veche de 100 de ani. E drept: in ea se impletesc amintiri si doruri.

La Casa Bozai se pune suflet si in mancare. Painea e paine: crocanta la exterior si pufoasa la interior, cum ii sade bine, iar gogosile: invartite, rasucite sau simple sunt absolut delicioase. Supa-i de bunica, adica fix asa cum o faceau bunicile noastre: pasare de casa, legume din gradina proprie si taitei. Si gratarul e gratar. Ion se ocupa de el. Mirodenii zdrobite in mojar si amestecate cu ulei de prima presa sunt gata sa dea carnii un gust grozav. Imbibata de arome, aceasta se rumeneste incet, sub atenta atentie a bucatarului. Faina la exterior si patrunsa in interior, va fi acompaniata de un pahar de vin, o horinca sau o afinata de casa, dupa pofta oaspetelui. Despre sunculita de casa perpelita pe jar, sa va mai zic ?! Mai bine mergeti la Casa Bozai ca sa va convingeti!

Preparatele care-si fac loc in meniul zilnic sunt bio, majoritatea din gospodaria gazdelor..

Mi-a placut terasa unde se afla cuptorul, cu toate ca nu era finalizata la momentul vizitei noastre (noiembrie 2022). Ion spune ca in primavara va fi gata. Cea mai mare placere a lui este sa vada cum in mainile sale lemnul ia forma dorita, asa ca toata partea de tamplarie el o realizeaza.

De la Casa Bozai nu lipeste ciubarul. Ba mai mult, sunt doua ciubere cu apa sarata ce te asteapta sa te relaxezi.

Da-mi de veste daca ai ajuns si ti-a placut! Noi, cu siguranta, vom mai merge. Si cu prietenii.

Booking.com

Poate te intereseaza si:

Locuri de poveste in Romania: Breb, satul bogat in traditii, destinatie ideala pentru ecoturism

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!

Cazare in Maramures: Breb's Cosy Barn, o transformare ingenioasa a unei sure intr-o casa de vacanta absolut spectaculoasa

Cazare in Maramures: Breb's Cosy Barn, o transformare ingenioasa a unei sure intr-o casa de vacanta absolut spectaculoasa

Targul de Craciun din Brasov: luminite, pantomima si povesti tesute cu fir de lana

Targul de Craciun din Brasov: luminite, pantomima si povesti tesute cu fir de lana