Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Italia | Ghid de calatorie Sardinia: ce trebuie sa stii pentru prima vacanta

Italia | Ghid de calatorie Sardinia: ce trebuie sa stii pentru prima vacanta

Iti zboara gandul la un city break? Vrei o destinatie accesibila, insa mai putin turistica? Iti sugerez sa arunci o privire la Sardinia!

Departe de agitatia continentala, aceasta insula mediteraneeana, cu plaje scaldate de ape smarald, ne-a sedus in miez de septembrie. Accesibila, linistita in extra-sezon si ideala pentru o escapada de cateva zile, ne-a facut sa ne reconectam cu esentialul. Am mai fi stat!

De ce sa alegi Sardinia ca destinatie de vacanta?

Iata principalele atuuri:

  • Plaje de vis si apa cristalina — un adevarat paradis mediteranean

Sardinia are plaje variate: de la golfuri ascunse la intinderi de nisip fin, cu ape limpezi, in nuante incredibile de albastru ( se spune ca sunt unele dintre cele mai frumoase plaje din Europa)

  • Natura salbatica si diversa - peisaje dramatice

Pe langa plaje, insula are munti, paduri, canioane, fiind perfecta pentru drumetii, ciclism, alpinism si ecoturism.

  • Cultura vie, neatinsa in multe locuri de turismul de masa

Sardinia, casa uneia dintre cele mai misterioase civilizatii europene - civilizatia nuragica, are o identitate proprie: limba, muzica, dansuri, port popular si sarbatori traditionale.

  • Destinatie sigura si accesibila, potrivita atat pentru o vacanta relaxanta, cat si pentru una activa

Care este cea mai buna perioada pentru a vizita Sardinia?

Sezonul ideal este din mai pana in octombrie:

  • Mai si iunie sunt luni perfecte daca vrei sa eviti aglomeratia, sa te bucuri de vreme calda (20-25°C) si de peisaje inflorite. Apa marii incepe sa se incalzeasca, iar preturile sunt mai accesibile.

  • Iulie si august sunt lunile de varf, cand temperaturile sunt ridicate ( peste 30°C). Este perioada ideala daca vrei sa te bucuri la maxim de mare si soare, dar trebuie sa tii cont ca va fi mai aglomerat si mai scump.

  • Septembrie este adesea considerata o luna foarte buna: vremea este calda inca, apa marii este placuta, iar aglomeratia incepe sa scada.

  • Octombrie este o luna buna de vizita- in prima jumatate a lunii marea este buna pentru baie ( in sud vremea e mai calda si stabila decat in nord).

De la sfarsitului lui octombrie vremea devine imprevizibila- noiembrie este una dintre cele mai ploioase luni in Sardinia ( pot fi zile intregi de ploaie, furtuni scurte dar intense). Iarna (decembrie-februarie) este sezonul de repaus- vremea este rece si umeda, iar multe hoteluri si restaurante sunt inchise.

Cum ajungi in Sardinia?

Sardinia are trei aeroporturi principale

  • Alghero – Fertilia (AHO)

  • Olbia – Costa Smeralda (OLB)

  • Cagliari – Elmas (CAG)

Din România catre Sardinia ai zboruri directe cu WizzAir pe ruta Bucuresti-Alghero.

Cum ajungi de la aeroprt in Alghero?

Cea mai ieftina optiune, cu autobuzele companiei ARST. Biletele se achizitioneaza de la automatele din aeroport- biletul cu o singura calatorie costa 1 euro si este valabil 90 de minute de la prima validare. Durata calatoriei: ~ 30 minute. La Aeroport statia se afla aproape de zona Sosiri, iar statia finala este Via Catalogna (centrul orasului Alghero)

Care este cea mai buna modalitate de a te deplasa in Sardinia: transport public sau masina inchiriata?

Transportul public – functional, insa limitat (acceptabil intre orase mari: Alghero, Cagliari, Sassari, Oristano, Olbia)

Dincolo de faptul ca este mai sustenabil ecologic, singurul avantaj il reprezinta costurile reduse: biletele de autobuz/tren sunt ieftine;

Limitari semnificative, pe care sa le ai in vedere daca optezi pentru acest tip de transport pe insula:

  • Frecventa redusa: multe autobuze au 2-3 curse/zi (duminica – cursele sunt foarte rare sau deloc)

  • Conexiuni slabe intre zonele turistice importante (ex: plaje sau sate de munte).

  • Complicat pentru plaje: multe dintre cele mai frumoase plaje nu au acces direct cu transport public (sau se ajunge cu greu, plus mers pe jos mult).

Masina inchiriata este ideala atat pentru road trip, cat si in caz de vreme instabila (mai ales toamna/primavara). Se conduce relaxat, chiar si pe drumurile de munte cu serpentine. Marile companii de inchirieri auto au birouri in aeroport: Hertz, Avis, Europcar.

Ce trebuie sa stii:

  • Soselele sunt bune, in afara oraselor mari parcarile sunt usor de gasit ( in orase- locurile marcate cu alb sunt gratuite (albastru -cu plata).

 

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. E o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Oman | Salalah, pe urmele aurului alb. Ghid de calatorie

Oman | Salalah, pe urmele aurului alb. Ghid de calatorie

Oman | Taqah: locul unde natura si istoria sunt in armonie

Oman | Taqah: locul unde natura si istoria sunt in armonie