Cele mai citite locatii:
Arhiva
Septembrie 2023. Am lasat in urma Lago di Braies, continuandu-ne drumul prin Tirolul de Sud. Picaturi reci, dintr-un cer acoperit de nori plumburii, aveau sa dezlantuie furtuni de emotii intr-un loc unde mi-am dorit de multa vreme sa ajung: St Magdalena (Santa Maddalena).
Lago di Braies. Exuberanta unei zile, prima de dupa o jumatate de veac, un ponton si un peisaj ce m-a facut sa pendulez intre realitate si vis. Nori pufosi, alungati de vant dezveleau culmi semete, lasand la iveala munti nebuni de frumusete. Liniste adanca in inaltimi, murmur pe lacul situat la poalele amfiteatrului de stanca.
Cand ai o asemenea priveliste, cazarea este suficient sa fie doar un adapost, ne-am zis imediat ce am intrat pe poarta Hostal Villa - Verde Adults Only din Deia. Maretie si sublim in culmile ce se inaltau incununate de brazi sau de maslini. Fascinati, nu ne-am mai saturat privind.
“… peisajul rural din Mallorca nu este un loc unde sa mergi in cautarea inspiratiei, ci unul potrivit pentru oamenii ale caror minti sunt deja pline de idei ce au nevoie de inregistrare intr-o liniste absoluta”. Am luat ca pe o frumoasa provocare cugetarea lui Robert Graves si am poposit pentru doua zile in Deia. Bine am facut!
La nici 2 km de Lajatico, incadrata perfect in peisajul rural demn de carti postale, Casa d'Era Country Holiday Houses imbina fara efort farmecul rustic cu confortul. E locul unde poti sa poposesti daca te opresti din goana si vrei sa te bucuri de liniste si simplitate. Se afla la la 100 de metri de drumul principal.
Lajatico. Locul unde timpul se masoara in arta si in emotii. Il vezi mai intai cu sufletul si cu mintea, abia apoi cu privirea. Usi deschise, oameni relaxati, povesti scrise pretutindeni te prind in mrejele lor pe viata. O simfonie fara sfarsit in Toscana. Dincolo de muzica, Lajatico tese liniste.
Dupa cum bine stii, ne plac cazarile cu poveste, iar atunci cand ne intrec asteptarile, ne grabim sa ti le aducem in atentie. Astazi, o resedinta nobiliara suburbana a carei istorie vine din vremuri stravechi: Villa Torretta- farmecul secolului al XVII-lea langa Milano. In spatele unui decor elegant, insa cald si familiar, se afla o poveste lunga si fascinanta.
Mallorca. Din dorinta de a ne cufunda in cultura insulei, am lasat pe o alta data Palma de Mallorca si am ales coasta de nord-vest. Primul popas: Soller, o asezare cuibarita intr-o vale intesata cu citrice, inconjurata de muntii Sierra de Tramuntana si dominata de cel mai inalt varf din Mallorca- Puig Major. Dincolo de gustul fructat, aici am gasit tot farmecul lumii vechi. Linistea plutea in aer, iar povestile mergeau agale pe aleile tocite de pasi.
Soller: o asezare veche, stropita din belsug cu portocale si lamai voluptoase. Aici ne-am cuibarit la inceputul vacantei petrecute pe insula Mallorca. Si bine am facut!
Asa cum iti spuneam aici, am cochetat la un moment dat cu ideea de a ne caza in Palma de Mallorca. Asta pana cand in vizorul nostru a aparut Soller. Da, atat ne-a trebuit. Cat ai clipi am pus ochii pe asezarea cuibarita pe coasta de nord vest a insulei si am inceput sa caut cazare. Mi-a cazut cu tronc Ca’s Cuscanti. La prima vedere avea tot ce-i trebuie: localizare, aspect si pret bun. N-am mai stat pe ganduri.
Palma de Mallorca, august 2023. Daca revederea unui loc imi da fiori, o noua destinatie se lasa sarbatorita de la prima intalnire. Cu ceva de-al locului, evident. Asadar: o ensaimada, alaturi de o ciocolata calda. Pentru mine, nimic mai potrivit.
Mallorca. Placerea de a ne pierde pe strazile pietruite din Palma si nerabdarea descoperirii asezarilor de poveste din nord-vestul insulei. Dialogul lantului muntos salbatic-Serra de Tramuntana cu Marea Mediterana, claxoanele indraznete ale trenului si ale tramvaiului, taraitul neincetat al cicadelor ce ne ducea cu gandul la vacantele petrecute pe Coasta de Azur, dangatul clopotelor, toate-mi vin in minte. Daca inchid ochii, vad stancile din Cala Deia ce-si gasisera echilibrul perfect in apa smarald, apoi impunatoarele catedrale. Ce nu pot sa uit?
In majoritatea calatoriilor noastre ne indreptam atentia catre pensiuni si hoteluri administrate de o familie, caci au o caldura inegalabila si o “aroma” particulara. Cand raportul calitate/pret este unul corect, nu ezitam sa vi le prezentam. Astazi, Hotel Antique.
Manastiri bizantine, cladiri cu arhitectura traditionala, ulite pietruite si verdeata. Ultimul refugiu al lui Ali Pasa, astazi functionand ca muzeu ce reinvie cu exponatele sale sfarsitul controversatului personaj si legenda Kyrei Frosini. Toate acestea aveam sa le descoperim pe Nisos Ioanninon, Insula Ioanninei situata pe lacul Pamvotis (Pamvotida), cel mai intins lac din Epir. De taverne si cafenele nu am avut timp, insa baclavalelor apetisante nu le-am putut spune pas.
Arran. Cele cateva zile de iulie petrecute pe insula mi-au ramas in suflet. Nu-i de mirare: Scotia reprezinta laitmotivul vacantelor de neuitat, fiind nelipsita din planul calatoriilor noastre de vara.
Am pornit la drum cu inima ghemuita, caci vazusem Mull, Iona si Skye, insa cu greu cuvintele ar putea egala ceea ce am trait pe Arran.
Tel Aviv. Excentric si misterios. Vast si neinfranat. Insetat de distractie si seducator. Este locul unde vechiul si noul isi dau intalnire dincolo de timp, asadar vei gasi traditional si modern, autentic si cosmopolit.
Ne-a fascinat, cu toate ca nu eram la prima vizita, iar faptul ca am ales o cazare intr-o zona ce penduleaza cu o usurinta uimitoare intre trecut si prezent, ne-a facut sa-l citim intr-o alta cheie.
Am avut, de-a lungul timpului, oportunitatea sa calatorim la Londra de multe ori. S-a nimerit sa fie in diverse luni ale anului, astfel ca am vazut metropola de pe Tamisa in toate anotimpurile. Ba, mai mult: am trecut dintr-un anotimp in altul in intervalul unei singure zile. Niciodata n-am surprins-o, insa, ca in weekendul pe care l-am petrecut nu demult. Insorita si colorata.
Trecuse de pranz cand am luat drumul din Sibiu catre Carta, localitate renumita pentru abatia cisterciana, cea mai estica manastire cisterciana. Singura din Romania. Sosea buna, libera, astfel ca nici nu stiu cand am parcurs cei 50 km. Soarele se ascunsese dupa nori cand ne-au iesit in cale ruinele. Am lasat masina in parcarea de vizavi si ne-am indreptat spre casa de bilete. Am platit 10 lei/adult. A meritat.
Porumbacu de Sus. Nu departe de intrarea in satul cuibarit la poalele Negoiului, pe poarta de la numarul 459 sta scris cu litere de-o schioapa: La Mama Anica. Doua case restaurate in stil traditional, au parfum de odinioara. Pentru mine, nu poate fi egalat de nicio alta esenta.
